Amurg de toamna !

Posted On noiembrie 14, 2009

Înregistrat sub Uncategorized

Comments Dropped leave a response

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.


amurg de toamna... desenat de Valentina Potrimba

Gheorghe Asachi – Elegie scrisa pe tinterimul unui sat

Posted On octombrie 29, 2009

Înregistrat sub Uncategorized

Comments Dropped leave a response

 

Gheorghe Asachi – Elegie scrisa pe tinterimul unui sat
Al aramei sunetoare aud tristul semn si sant
Menind soarelui repaos in a lui zilnic mormant;
Obosit acum sateanul lucrul campului sau curma.
Fluierand pastorul vine la cotun cu a sa turma.
A pierdut a lor frum°sete infloritele campii,
In negura misterioasa ascunzand a ei mandrii;
Firea-n inima-mi insufla o adanca intristare,
Lumea-o paraseste-n umbra si-ntru a mea cugetare,
Ca-n paragina campie un greu gemat amortit
La auzul meu rasuna de pe turnul invechit;
Bufa cea posomorata, cand natura sa-ntristeaza,
Pe a noptei inturnare prin un bocet crud serbeaza.
Catu-i dulce a ta soarta, in sat, o, locuitor,
Langa soata credincioasa, in ingustul foisor!
Nimic lin cursul turbura de-o viata fericita,
Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menita.
Muschiul, care anii repezi in tarana-a prefacut,
Pe parintii vostri-ascunde in mormantul cel tacut;
Acolo, pe cea movila, unde salcile umbreaza,
Ale inimei duioase lacrimile roureaza;
Dulcea boare-a diminetei, buciumarea de pastor,
A cocosului cantare, nici placerea de amor,
Pe-adormiti n-or sa-i trezasca din tunericul mormant;
A lor seceri in tot anul adunand de pe pamant
Aurite spici in jerbii, prin sudori si osteneala.
Aduceau nutretul casei si a ei chivernisala,
Sara de-acum n-or sa vie la duioasele sotii,
Nici lua-vor sarutare de la tinerii copii;
N-or sa guste impreuna simpla cina sanatoasa,
Ce se face mai dereasa de zicerea cea duioasa.
O, voi carii n-aveti stima pentru omul umelit,
Nobili plini de fantazie mandri-n titlul ruginit,
De ce-n ura-aveti sateanul, cand a fruntei lui sudoare
A produs marirea voastra s-avutiilor odoare?
Cruta timpul vreodata dritul unei evghenis,
Ori frum°seta, avutia, nu trec ca al noptei vis?
A sateanului vro fapta inca nu s-a laudat
Si al sau mormant de pompa nicicum s-a-ncungiurat;
Dar in locul unei pompe, din a lui soti fiecare,
Nu de-afara, ci in cuget poarta semn de intristare.
Oare mirosul de smirna, oare cantecul cel sant,
Pulberea ce este stansa pot sa-nvie din mormant,
Daca fapte de virtute, care legea ni invata,
N-or meni si dupa moarte celui drept o alta viata?
Lacrimile ipocrite, mincinosu-acel suspin,
Decretarile nu schimba care de la Pronie vin.
Pret nu are nici o pompa ce prin aur se aduna,
Tanguirea-adevarata pe mormant de nu rasuna;
Precum cand un unchi rapune, clironomul insatat
Binecuvinteaza ziua intru care-a raposat.
Poate ca sub asta tarna este-o inima-ngropata
Care-avea in cursul vietei fantazie infocata,
Suflet bun, cu direptate, ce prin sfatul intelept
Patriei ar fi fost razim prin cuvinte si cu piept.
Insi, aleu, lui nu-i lucise a stiintelor faclie
Si talantul de pret mare i s-a stans din saracie!
Chiar asemene-adamantul, ce din stanca este scos,
Pan-a nu avea lumina mai intai de fier s-a ros;
Si asemene in tufa se ascunde-o mandra floare,
Ce, de nime mirosita, vegeteaza, creste, moare.
Poate-aice dormiteaza a cotunului Franclin,
Ce a patriei s-a stiintei purta-amorul sant in sin.
Cufundat in asta groapa poate zace vrun Milton,
Cu asemene ambitie poate vreun Napoleon!
Daca fulgerul si schiptrul prin ei nu sunt infranate,
De n-a cantat a lui Adam fericirea si pacate,
Dac-al mortei fioros inger, de la nord pani la apus,
Domnitorii si popoare la un crunt giug n-a supus,
Induratul ceri nu vrut-au ca a lor modestul nume
Dupa moartea lor sa fie spaima au mirare-n lume.
Caci virtutea, ca si raul, cumpenite-s la satean;
El nu surpa, nici radica, tronul crunt a lui tiran,
Niciodata Poeziei armonia cea vanduta.
La ambitios nevrednic n-a da lauda necazuta.
Sub aceste mici movile tarna lor s-a mormantat;
Pe o piatra, fara lustru, un vers simplu insemnat
De la duios trecatoriul un suspin, lacrima cere;
Muza n-a avut prin versuri sa destepte-a sa durere.
A lor nume, anii vietei, poate piatra a vadi
S-oarecare vers ce-nvata pe sateni de a muri.
Oare cine dintre oameni cautatura sa duioasa,
Pani sa plece, nu arunca peste lumea cea frumoasa?
Sfaramand a sale-obeze, sufletul, la loc menit,
Pasa mangaiet de plansul duiosiei insotit.
Firea a sa limba are, ce-n mormant nu este muta,
A ei foc tot arde inca, desi viata ne-i trecuta;
Si la vadul cel eternic, in o inima dorim,
Care-n viata ni-a fost dulce, dupa moarte sa traim.
Dar cand prin a mele versuri voi sa trag din tunecime
Pre morti ce zac fari de lauda in aceasta tanterime,
Un nepot al meu vrodata, intru duiosul sau rost,
Vazand un mormant mai proaspat va sa-ntrebe: cine-am fost?
Va raspunde-atuncea poate un pastor cu veche frunte:
“L-am vazut in multe randuri, cand se lumina, la munte,
Cum pe iarba-nrourata mergea-n pas inaripat,
Ca Fiintei rugi s-aduca care lumea a creat.
Alteori sub acel frasin cu intinsa radacina,
Care-umbreaza cu mii ramuri ce de zefir se inchina,
A cazut pe la amiaza, intristat si singurel,
Tintind ochii plini de lacrimi in placutul raurel,
Si trezit apoi din visuri murmura niste cuvinte.
Uneori fugea la codru, samanand smintit de minte;
Plecand capul cateodata, ca un om far-agiutori,
Se parea cuprins de patimi sau de un fatal amor.
Intr-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire,
Asteptatu-l-am, cautandu-l, dar nu-l gasii nicaire.
A trecut si ziua a doua, din nou iar l-am cercetat,
Dar pe munte, nici in codru, nici la rau nu l-am aflat.
Amar mie, -n ziua a treia, in adanca duiosime
Cufundat, poporul nostru il ducea la tinterime.
Vezi in piatra epitaful, coperit d-umbrosul spin,
Vezi… ca modul a scripturei tie nu este strain!
E p i t a f
“Calatorule a vietei, care dintre vai-nflorite
Aici intre-a mortei colnici intamplarea te-a condus,
Al tau pas un pic franeaza, vezi fiinte inmiite,
Ce cu steaua diminetei rasarit-au s-au apus.
Sub aceasta piatra zace om dorit de-nvatatura,
Ce norocului si vantei a fost purure strain.
Din familie-umelita, nobil muzele-l facura,
Insa firea-i hultuisa melancolie in san.
Curat cuget, cu simtire, bunatatea-i era mare,
Incat, pentru mangaiere, ceriul cel indurator
I-au trimis prin un alt suflet o duioasa vindecare,
Daruindu-i in grea cale un sot bun si simtitor.
Nu-ntreba sa afli mai multe de-a virtutei sale fapta,
Dar nici cerca mai departe care-a fost si raul sau!
Cu speranta acum ambe tremurand de fat-asteapta
Langa Cela ce ni este Parinte si Dumnezeu.

 

Ce sunt lacrimile…?

Posted On martie 20, 2009

Înregistrat sub Uncategorized

Comments Dropped 2 responses

Ce sunt lacrimile? Oare ele sunt doar niste picaturi de apa sarata
care ne arata suferinta sau, de ce nu, bucuria unei persoane? NU!
Lacrimile ajung sa “curete” sufletul oamenilor si bineinteles, al meu,
in situatiile critice sau pline de fericire; ne ajuta sa patrundem
adanc in noi si sa ne aratam noua insine ca suntem capabili sa simtim
ceva. Dar oare ce inseamna “a simti”? Ce simte o persoana? De ce
ajunge la lacrimi? De unde vin lacrimile ?

Oare aceste “notiuni” vor fi vreodata definite? Cine are dreptul si
puterea sa le defineasca? Oare noi ne cunoastem intr-atat incat sa
afirmam ca ne cunoastem? Exista vreo persoana care se cunoaste cu
adevarat ?

Mereu imi voi pune aceste intrebari si nu cred ca voi gasi vreodata
raspunsurile! Cand voi reusi sa ma “adun”, sa-mi “adun” gandurile,
atunci poate voi gasi raspunsurile pe care le caut.

 Cum exista lacrimile bucuriei, asa exista si lacrimile de durere.
Oare ochii nostrii nu se umplu de lacrimi atunci pierdem o fiinta
draga? Oare o data cu noi nu plange si sufletul nostru? Ce ne poate
inunda mai adanc ochii decat lacrimile suferintei?

Si Fecioarei Maria i-au curs lacrimile cand si-a vazut fiul rastignit.
Oare exista om pe lumea asta pe care nu l-a incercat durerea? Si cum
se manifesta acea durere, daca nu prin lacrimi?! Sufletul nu se
usureaza de greutatea pacatelor atunci cand plangem? Inima noastra nu
devine mai buna, fiinta noastra nu se umple de caldura?

Cum Dumnezeu a creeat tot ceea ce ne inconjoara si omul, asa a creeat
si lacrimile care fac parte din noi, din fiinta noastra.

Ele isi au rostul lor, il ajuta pe om sa-si depaseasca situatiile
limita, sa-si purifice sufletul, sa-l spele de rele si sa-l inunde de
bucurie. Lacrimile apar de la nastere : noi ne nastem plangand si se
termina o data cu moartea. Cand suntem copii ele ne inunda mai des ca
niciodata fata : Care copil nu plange atunci cand isi pierde o
jucarie sau cand este certat de parinti?
Asemenea copiilor, plang si batranii. Uneori cu lacrimi isi spala
neputinta, singuratatea.

Lacrimile te usureaza mereu, si te ajuta sa depasesti o noua treapta !!!

Cele patru tipuri de dragoste

Posted On februarie 17, 2009

Înregistrat sub Uncategorized

Comments Dropped leave a response

Cele patru cuvinte traduse in limba romana „Dragostea”
1. STORGE
Definitie
1. Aceasta dragoste se afla in firea cuiva.
2. Ea este o afectiune pe care o ai fata de cineva sau de ceva de care prinzi drag.
3. Ea este un simțămînt plăcut față de soț ,soție,copil,un cîine,o pisică, animal domestic, etc.
2. EROS
Definitie
1. Această dragoste este dragostea erotică, sensuală,o poftă de care persoana se lasă stăpinită.
2. EROS are la bază satisfacerea poftelor erotice .
a. Deși EROS este dragoste îndepărtată către cealaltă persoană , ea se gîndește în primul rînd la sine.Această dragoste afirmă :„te iubesc căci ma satisfaci.”
b. EROS are la bază o atracție in cealaltă persoană,datorită faptului că celălalt are „ceva” care te atrage.Atunci cînd celălalt nu mai are acest „ceva” ,dragostea EROS a dispărut și spui celuilalt „nu te mai iubesc”.
c. EROS este o dragoste care îi place mai întîi sa primească și numai astfel dăruiește.Dacă nu primește,EROS se supără pe celălalt .EROS dăruiește numai ca să primească ceva in schimb.Ea este o dragoste condiționată de purtarea celuilalt.

3. FILEO
Definiție
1. FILEO este tradus în limba română „a iubi”.
2. FILEO este aceea dragoste care se arată între prieteni. Iubești cu FILEO atunci cînd ai prins cu drag de cineva.FILEO ia naștere în inima cuiva care se simte atras de frumusețea caracterului celuilalt.
3. FILEO este dragostea care răspunde la bunătatea sau la dragostea celuilalt.Este o dragoste care dăruie dar care așteaptă și să primească.Atunci cînd dragostei FILEO nu i se răspunde la fel, ea rămîne îndurerată.
4. EROS se gîndește egoist mai întîi la „fericirea mea.”.FILEO se gîndeste mai întîi la „fericirea noastră”.
5. FILEO este o dragoste condiționată de purtarea celuilalt. Astfel STORGE,EROS,FILEO sînt în esență trei feluiri de dragoste condiționate de puterea celuilalt.

4. AGAPE
Definiție
1. AGAPE este tradus fie „a iubi” ,fie „dragoste”.
2. AGAPE este aceea dragoste care iubește pe cineva care a găsit preț în ochii ei.AGAPE are la bază prețuirea celuilalt (fie o merita sau nu).
3. AGAPE nu este o dragoste care se aprinde datorită faptului că celălalt are merite deosebite , ci își are originea ăn caracterul celui care inițiază aces fel de dragoste .Astfel Dumnezeu ”este” dragostea AGAPE în caracterul Său , în firea Lui(nu doar „are” dragoste).
4. AGAPE continuă să iubeascăa chiar cînd nu i se răspunde la fel sau chiar cîndcelălalt nu se mai face vrednic de a fi iubit .AGAPE este o dragoste neconditionată de purtarea celuilalt; es este un act de voință din partea celui care iubește astfel nu doar un simțămănt trecător.
5. AGAPE doreste numai binele celuilalt și se jertfeste dăruindu-se pe sine.Aceasta nu înseamnă că este dragoste iresponsabilă care împlinește poftele celuilalt sau calcă legea pentru binele altuia. AGAPE este dragoste inteligentă, care are la bază cunoașterea nevoilor celuilalt ; ea nu este o dragoste oarbă.
6. AGAPE era cel mai nobil cuvint la greci pentru a descria dragostea .